Elevii români au încep noul an școlar! Află când începe școala în alte colțuri ale lumii!

2018
septembrie 12

În România elevii încep întotdeauna școala la mijlocul lunii septembrie. Astfel, luni clopoțelul a sunat pentru sute de elevi din toate colțurile țării.

În timp ce elevii noștri abia au început școala, în Rusia deschiderea noului an școalar a avut loc după ,,Ziua Cunoștințelor”, sărbătorită la 1 septembrie.

În Belgia, Bulgaria și Germania școlile se deschid în luna august sau septembrie. Școlile din Italia își încep activitatea tot în prima lună de toamnă, însă cele prestigioase își deschid întotdeuana porțile cu o săptămână mai devreme față de deschiderea oficială a anului.

Există state unde anul școlar începe în lunile ianuarie sau februarie. În Australia școala se deschide la sfârșitul lunii ianuarie sau în primele zile ale lunii februarie.

În Noua Zeelandă deschiderea anului școalar are loc de obicei pe data de 1 februarie, fiind sărbătorită prin dansuri războinice și cântece.

Pe insula Samoa elevii se reîntorc la școală pe 1 martie.

În Statele Unite ale Americii și în Canada școala începe după Ziua Muncii, care se sărbătorește în prima zi de luni din luna septembrie.

Datorită temperaturilor ridicate, în Costa Rica anul școlar începe de obicei în luna februarie. Ministerul Educației schimbă în fiecare an data de începere a școlii pentru a asigura 200 de zile calendaristice destinate studiului.

Școlile din India își deschid porțile abia în lunile aprilie sau iulie, în funcție de tradițiile locale. Copiii care încep clasa întâi sunt așteptați de către profesori cu rechizite, dulciuri și umbrele colorate, deoarece în acea perioadă are loc și sezonul musonic.

Indiferent de țară, echipa Silverhand România le urează tuturor copiiilor un an nou școlar plin de realizări!

 

Te-ai gândit să te stabilești cu familia într-o țară străină?

Primul pas începe cu un JOB nou!

 

Pentru un loc de muncă în străinătate accesează site-ul noastru și află cele mai actuale oferte de muncă: https://silverhand.ro/pentru-candidati/oferte-de-munca/ .

Contactează-ne telefonic la: 0772 228 893, 0770 344 966, sau 0770 139 232.

Prin email la: contact@silverhand.ro