Tradiții și obiceiuri de Crăciun în cele mai importante regiuni din România!

Tradiții de Crăciun în Ardeal, Moldova, Bucovina, Banat, Maramureș și Dobrogea

A mai rămas foarte puțin timp până la cea mai așteptată sărbătoare a românilor. Crăciunul ne oferă posibilitatea să fim mai buni, să fim mai aproape de cei pe care-i iubim și nu în ultimul rând ne apropie de credință. Dacă bradul este deja consacrat pentru fiecare creștin în pragul Crăciunului, există anumite obiceiuri care diferă de la zonă la zonă.  În articolul de față vom încerca să detaliem obiceiurile și tradițiile străvechi  pentru fiecare regiune din minunata noastră țară.

Obiceiuri de Crăciun în Ardeal

Obiceiurile străvechi sunt încă respectate în multe sate din Transilvania. În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziua, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moș-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindișul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun.

În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc pițerei sau pizerei. După credinţă populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. Colindele copiilor sunt scurte şi au menirea de a ura belşug gazdelor care îi aşteaptă cu mesele întinse şi de a le vesti sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.

În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.

Tot în Transilvania se obişnuieşte ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii să arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”.

Obiceiuri de Crăciun în Maramureș                

Maramureşul este foarte bogat în obiceiuri şi de tradiţii de sărbători, mai ales în preajma Crăciunului. Astfel, cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru că acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sita, că în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşează sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la „Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru că turma să sporească.

Hornurile se curată, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, pentru a avea un rod mai bogat. În Ajun în Maramureş grajdurile se ung cu usturoi, pentru a alunga strigoii şi duhurile necurate.

Tot în Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş, primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele la gât, aceştia merg pe la case ca să anunţe marele eveniment care se va produce, iar în schimbul colindei lor se obisnuiste să se ofere colaci, nuci, mere.

Se umbla cu „Steaua” sau cu „Capra” al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine, a fost o ceremonie gravă. Copiii îşi confecţionează din timp obiectele necesare, improvizând cu ce găsesc prin sertarele mamelor, mai ales că „steaua” cu care se merge la colindat trebuie să fie neapărat strălucitoare, iar „capra”, cât mai înzorzonata şi gălăgioasă.

„Vicliemul” sau „Irozii” reprezintă datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban, şi este specifică Maramureşului.

În dimineaţa de Crăciun în Maramureş se zice că e bine să ne spălăm pe fata cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale, în care punem şi o monedă de argint pentru că tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos.

Din seara de Crăciun, până la Anul Nou, fetele care doresc să-şi cunoască viitorul lor ursit iau puţină mâncare şi o pun într-o ulcică. Apoi, în seara de Anul Nou, înconjoară casa de nouă ori, iar a noua oară, uitându-se pe fereastră, îl văd pe cel sortit mâncând din ulcica.

Obiceiuri de Crăciun în Bucovina

În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate, mai mult decât în alte părţi, fără mari abateri de la tradiţie. În preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se consideră că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă.

În ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furcă de tors sau să introducă o piatră în cuptor, crezând că îndepărtează, în acest fel, şerpii din preajma gospodăriei.

În dimineaţa aceleiaşi zile se obişnuia, până de curând, că femeia să iasă afară, cu mâinile pline de aluat, să meargă în livada şi să atingă fiecare pom zicând: „cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul”.

În Bucovina, colindatul este nu numai o datină ci, prin modul de organizare, a devenit o adevărată instituţie, cu legi şi reguli specifice. Copiii şi tinerii se întrunesc, din timp, în grupuri de câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecţia făcându-se în funcţie de categoria socială, afinităţile personale, calităţile morale sau gradele de rudenie.

Tot din timp se alege şi conducătorul cetei – numit vătaf, calfa sau turc – ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra tinerilor, să aibă o conduită morală ireproşabilă şi să fie un bun dansator.

Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregăteşte o masă specială numită „masa de ajun” şi încep colindele.

Pregătirea mesei de ajun începea în primele ore ale dimineţii, când gospodinele coceau colacii. Colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau până primăvara când se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arăt, apoi colacii erau mâncaţi de plugari în ţărână.

Tot acum erau preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pişat şi fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi, fasole fiartă şi „sleită” etc), precum şi mâncăruri din peste. Bucatele erau aşezate pe masa din „casa cea mare”, după ce pe aceasta se aşternea cea mai frumoasă faţă de masă.

Familia se aşeză şi se ridică în acelaşi timp de la masă, în semn de deplină înţelegere şi unitate. Există interdicţia de a se consuma în întregime cele douăsprezece feluri de mâncare, resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când sunt puse în hrana animalelor sau erau aşezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă, pentru spiritele morţilor.

Obiceiul mesei de Ajun, ce are înţelesuri profunde şi definitorii pentru lumea rurală tradiţională, formată din plugari şi păstori, se mai păstrează, izolat, în satele de munte din Bucovina. Colindatul, însă, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acurateţe în majoritatea comunităţilor bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul, trecând, pe rând, pe la toate casele. În trecut, micii colindători, înainte de a pleca să vestească Naşterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-şi cere iertare unii de la alţii.

Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care străbat uliţele, de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopţii. Tinerii se îmbrăca şi astăzi în costume de iarnă tradiţionale, cu sumane sau cojoace, şi au căciulile împodobite cu mirt şi muscate. Şeful cetei are căciula împodobită cu panglici multicolore, ca semn distinctiv.

În unele localităţi, concomitent cu cetele de colindători se deplasează cetele de mascaţi – „babe şi moşnegi” – care prin joc, gesturi şi dialog transmit, în viziune proprie, principiul fertilităţii, ca un preambul al Anului Nou.

Obiceiuri de Crăciun în Moldova

În Moldova se zice că spre Crăciun se pun din toate mâncărurile într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, dar nu trebuie nimeni să guste din mâncare, căci noaptea vine ursitorul, degusta şi atunci îl vezi prin fereastră.

Păgânii credeau că grânele au un spirit pe care, de obicei, îl identificau cu un animal, astfel se explică o serie de credinţei şi superstiţii. De exemplu, în Bucovina şi în Moldova, din turtele făcute de Crăciun se păstrează până primăvara când sunt puse între coarnele vitelor când pornesc la arăt. Se spune că aceşti colaci, care se fac de Crăciun, trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Lună.

În Botoşani nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă; nu se împrumuta nimic. În ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, se ia din toate mâncărurile de deasupra: grâu, găluşte etc., iar apoi şi două plăcinte, una o dai întâi argatului care e la vite, dar trebuie să fie mâncăcios, ca apoi mănâncă bine vitele peste an şi cealaltă o rupi în bucăţele s-o dumici în mâncarea vitelor. 

Obiceiuri de Crăciun în Banat                      

Spaţiu prin excelenţă multicultural, Banatul ne surprinde prin multitudinea de tradiţii şi obiceiuri înrădăcinate în zonă. Excepţie nu face nici Sărbătoarea Crăciunului, de care sunt legate credinţe populare vechi specifice fiecărei etnii ce coabitează aici.

Una dintre cele mai importante festivităţi ale Crăciunului românesc o reprezintă colindul. În unele sate din Timiş, tradiţiile vechi de secole se mai păstrează şi astăzi, aşa că la colindat, din casă în casă, merg atât copiii, cât şi cetele de tineri, numiţi “piţărăi”. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg cu „Steaua”, amintind de astrul pe care l-au urmat Cei Trei Magi pentru a ajunge la locul unde s-a născut Pruncul Iisus. Un alt obicei este cel al „Viflaimului” sau „Irozii”, reprezentând o scenetă prin care copiii refac, în casa sau în curtea gazdei, povestea naşterii lui Iisus. Tradiţia spune că cel care primeşte colindul va fi binecuvântat şi va avea numai noroc în anul care vine, un semn de bunăstare fiind şi dacă prima persoană care intră în casă de Crăciun este un bărbat.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă, vor avea o recoltă foarte bună în anul următor.

Tot în Banat, există şi obiceiul ca sub faţa de masă pe care se vor aşeza bucatele sărbătoreşti, să se pună fire de fân şi seminţe de grâu, porumb sau floarea-soarelui, care se dau apoi la vite, ca să aibă casa linişte şi bogăţie.

Obiceiuri de Crăciun în Dobrogea   

Sărbătorile de iarnă la români au încă obiceiuri şi tradiţii bine conservate. Toate sărbătorile sunt însoţite de datini care pot fi laice sau păgâne (Anul Nou), ce reflectă obiceiurile de muncă sau ţin de relaţia om – natură, dar şi de datini creştine şi reprezintă relaţia dintre om şi divinitate (Crăciunul). Ca în orice altă zonă a ţării, în Dobrogea se întâlnesc câteva obiceiuri specifice.

Reprezentantul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, muzeograful Ioana Tompea, spune că în Dobrogea obiceiurile de Crăciun au un fond comun cu celelalte zone ale ţării, pentru că foarte multe au pătruns în această zonă prin transhumanţă, ca şi prin politica de colonizare a statului din cele trei valuri venite din Muntenia, Moldova şi Oltenia.

Obiceiul colindatului, care este forma de manifestare specifică sărbătorii creştine a Naşterii Domnului, cunoaşte şi în Dobrogea, mai ales în satele româneşti tradiţionale de pe limesul dunărean de la Ostrov la Seimeni şi Topalu, o puternică tendinţă de conservare, chiar dacă nu înregistrează o diversitate a repertoriului ca-n alte zone etnografice ale ţării. În majoritatea satelor dobrogene, colindatul copiilor începe în după-amiaza Ajunului de Crăciun şi îl precede colindatul flăcăilor.

De obicei, copiii colindă în dimineaţa Ajunului de Crăciun până la prânz. La Aliman, Cochirleni, Rasova, Ciobanu, Gârliciu, Seimenii, Seimenii Mici şi în general pe limesul dunărean colindatul începe dis-de-dimineaţă, înaintea apariţiei zorilor, şi se termină a doua zi, când se luminează bine.

Colindele copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi sănătate şi mai ales cer daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp: colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani. Un asemenea colind, vechi de peste un secol şi care a fost înlocuit recent de „Bună dimineaţa la Moş Ajun“, se mai întâlneşte numai în localităţile constănţene Rasova şi Băneasa, este „Chitii – Mitii“ (Chitii – mitii după sac/ Zgâii ochii la colac, Daţi colacu’ şi hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e fata mai frumoasă/ Şi slănina mai gustoasă). Copiii din Dobrogea mai au câteva colinde specifice precum „Bună dimineaţa“, „Raza soarelui“ şi „Portocala“, care, de asemenea, au texte adaptate vârstei colindătorilor.

Tot în Ajunul Crăciunului şi flăcăii merg la colindat odată cu lăsarea serii. Aceştia se constituie, încă de la Lăsatul Secului, în cete de câte 2-4 persoane pentru fiecare sat şi încep să colinde odată cu lăsarea întunericului de la casa preotului, unde se cântă un colind specific „Colindul de preot“, urmat de colinde obişnuite: „Colindatul de cu seară“, „Sus în slava cerului“, „Colindul cel mare“, etc.

Repertoriul cetelor de flăcăi este foarte bogat şi cuprinde colinde religioase şi laice: colinde de casă cu caracter general, colinde de fecior şi fată mare, colinde pentru tineri căsătoriţi, colinde legate de diferite ocupaţii: pescari şi ciobani. Gazdele răsplătesc pe fiecare membru al echipei de colindători cu cozonac, gogoşi şi ţuică fiartă. La Oltina, pe de altă parte, există obiceiul de a se împleti coroniţe de flori nemuritoare pe care gazdele cu fete de măritat le dăruiau anumitor flăcăi din ceată.

SILVERHAND România vă urează Sărbători Fericite în sânul familiei! 

sursa:http://www.lumeasatului.ro/articole-revista/1382-obiceiuri-si-traditii-de-sarbatori-in-dobrogea.html