Unul din numeroasele drepturi pe care le aveți în momentul în care lucrați legal în Germania este să primiți alocație pentru copii.
Atâta timp cât aveți copii ( indiferent că aceștia locuiesc în România sau sunt în Germania cu dvs.) puteți beneficia de minim 184 EUR lunar. Alocaţia pentru fiecare copil este de 188 de euro începând cu anul 2015, urmând ca din 2016 să crească la 190 EUR , pentru al treilea copil 194 de euro ( din 2016 – 196 euro), iar pentru al patrulea şi următorii 219 Euro pe luna ( 221 din 2016), şi poate fi obţinută retroactiv .
Iată mai jos cine are dreptul la ”Kindergeld” :
- copii proprii sau adoptivi, a căror domiciliu se află în unul din statele membre a Uniunii Europene
- copii care locuiesc în același spaţiu locativ cu solicitantul alocaţiei şi care sunt îngrijiţi de către acesta
Alocaţia se acordă pentru cei mai sus mentionaţi până la împlinirea vârstei de 18 ani necondiţionat, după care aceasta poate fi platită în continuare în cazul în care copilul nu are un venit propriu mai mare de 8.001 Euro anual.
Alocaţia se plăteşte până la împlinirea vârstei de 25 de ani dacă copilul merge la şcoală/ liceu/ facultate ori acesta se află într-o ucenicie sau este înregistrat la forţele de muncă ca solicitant al unui loc de ucenic.
Pentru copiii cu handicap, care nu pot să se întreţină singuri, alocaţia se acordă pe termen nelimitat, însă există o condiție: handicapul sa fii existat deja până la împlinirea vârstei de 25 de ani.
Cum anume obțineți alocația ”Kindergeld”?
Procesul poate fi unul destul de complex întrucât necesită câteva ”plimbări” pe la instituțiile statului. Dacă nu aveți timp să vă ocupați de această procedură puteți apela la firme specializate în acest domeniu contracost.
Calea oficială este aceea de a depune un dosar cu o cerere la biroul german care gestionează aceste alocaţii, Familienkasse. Dosarul este destul de complex, întrucât statul german solicită multe dovezi oficiale din România despre componenţa familiei, adresa din România, cuantumul alocaţiilor primite în Romania, precum şi alte acte şi adeverinţe.
Câteva din formularele care trebuie completate pentru a primi alocație le găsiți aici: http://www.kindergeld.org/formulare/kindergeld-formulare-in-rumaenischer-sprache.html
Nu uitați că puteți apela oricând la serviciile SILVERHAND pentru găsirea unui loc de muncă în Germania. Condiția de bază este să vorbiți limba germană, de restul ne ocupăm noi fără să avem vreo pretenție financiară din partea dvs. ( fără taxe, fără comision).
Numărul de contact este : 0773 787 443 ( luni – vineri, 09-17) , adresa de email unde așteptăm CVurile este : contact@silverhand.ro.
Ofertele de muncă le găsiți pe site-ul nostru : www.silverhand.ro în secțiunea ”OFERTE DE MUNCĂ”.
Până una alta, celor aflați încă în România, le dorim un weekend prelungit relaxant!
Sursa: www.info-germania.com