Skip to main content

Află ce este Ov-chipkaart în Olanda și cum poate fi utilizat

Nicio categorie

Plata cu cardul este una dintre cele mai utile și rapide modalități de plată în Olanda. Poți utiliza cardul bancar pentru a cumpăra produse de la aproape toate magazinele, poți cumpăra bilete de autobuz, poți plăti intrările la muzee, expoziții.

Chiar dacă în autobuze poți cumpăra biletul direct cu cardul bancar, dacă locuiești în Olanda și mergi zilnic cu mijloacele de transport în comun este bine să îți achiziționezi un card de transport – Ov-chipkaart. Ov-chipkaart poate fi folosit pentru orice mijloc de transport public, în orice localitate din Olanda.

Avantajele acestui card sunt:

  • un preț mai redus al biletului de călătorie pentru autobuze, tramvaie, metrou
  • pentru călătoriile cu trenul ești scutit de taxa de printare a biletului (1euro) și beneficiezi totodată de o reducere pentru călătoriile cu trenul pe distanțe mai scurte.

Pentru a putea utiliza cardul pentru călătoriile cu trenul balanța minimă de încărcare a cardului este de 20 euro pentru cardul anonim și 10 euro pentru cardul personal, iar pentru călătoria cu autobuzul este de 4 euro.

Există și un sistem online unde prin crearea unui cont poți vedea istoricul călătoriilor efectuate, poți încărca automat cardul sau dacă ai pierdut cardul poți solicita înlocuirea acestuia.

Diferența dintre cardul anonim și cardul personal este faptul că cel anonim poate fi achiziționat de la orice stație de tren, fie de la casa de bilete, fie de la automatele de bilete, în timp ce cardul personal poate fi achiziționat online, însă doar în cazul în care ai o adresa de corespondență în Olanda.

Cardul anonim este utilizat în general de turiști sau de persoane care utilizează foarte rar mijloacele de transport public. Acest tip de card nu poate fi utilizat pentru abonamente.

Cardul personal costă 7,50 euro, poate fi comandat online și îl primești prin poștă la adresa la care locuiești. În momentul în care achiziționezi cardul trebuie sî încarci în sistem o fotografie personală care va fi printată pe card.

Mai există și cardul NS-business oferit de compania națională de transport – NS. Cardul business este un card personal care nu trebuie încărcat. Îl poți utiliza pe orice mijloc de transport public, iar la finalul lunii vei primi o factură pentru toate călătoriile efectuate.

În general, în Olanda angajatorul acoperă cheltuielile de transport fie parțial, fie integral, ale angajatului până la locul de muncă.

În cazul în care cheltuielile de transport de acasă la locul de muncă nu sunt rambursate integral, angajatul are posibilitatea de a le înregistra în declarația anuală de venit.

Pentru a valida o călătorie cardul de transport trebuie apropiat de cititorul de carduri. În autobuze și tramvaie accesul călătorilor se face pe ușa din față (sau ușa special semnalizată) astfel încât șoferul să poată observa că ai validat cardul. În cazul călătoriei cu trenul sau metroul cardul este validat la porțile de intrare în stație.

Atenție! Nu uitați să validați cardul și la ieșirea din stația în care coborâți (pentru tren și metrou) sau când coborâți din autobuz, tramvai. În cazul în care ați uitat să faceți check-out pentru călătorie vă vor fi retrași automat 4 euro (pentru autobuz, metrou, tramvai) sau 10/20 euro (pentru tren). Banii pot fi recuperați doar sunând la furnizorul de transport sau online pe site-ul acestuia.

 

 

 

Ți-ar plăcea să lucrezi în Olanda?

Atunci nu ezita să ne contactezi!

Poți contacta echipa Silverhand telefonic la: 0770 422 954, 0773 787 443, 0774 483 064

Trimite-ne CV-ul tău pe adresa de email: contact@silverhand.ro sau craiova@silverhand.ro.

Rămâi la current cu cele mai actuale oferte pe site-ul nostru: https://silverhand.ro/pentru-candidati/oferte-de-munca/?q=&location=&category=