Skip to main content

Care este semnificația mărtișorului?

Nicio categorie

Mărțișorul este considerat un simbol al reînnoirii timpului și al renașterii naturii, anunță venirea primăverii, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc.

Sărbătoarea mărțișorului există încă de pe vremea Imperiului Roman, atunci când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a lunii martie considerată și prima zi a primăverii. Mărțișor era considerat zeul războiului, dar și al fertilității. Dualitatea sa era simbolizată de culoarea albă – pacea și culoarea roșie – războiul.

Arheologii au descoperit obiecte vechi de mii de ani care aveau forma unor mărțișoare, în forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu, înșirate pe ață, pentru a fi purtate la gât. Roșul semnifică vitalitatea femeii, iar albul – înțelepciunea bărbatului. Legenda apariției mărțișorului spune că Soarele, luând chipul unei fete, ar fi coborât pe pământ unde a fost ținut prizonier de un zmeu. Pentru a salva frumoasa fată un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-și sângele în zăpadă. Astfel, Soarele a urcat din nou pe cer, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghioceii vestitori ai primăverii.

O altă legendă din Republica Moldova spune că în prima zi a lunii martie Primăvara a mers la marginea unei păduri unde a observat că într-o poiană, sub zăpadă, răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul și gerul pentru a distruge ghiocelul. Primăvara a dat la o parte zăpada înghețată rănindu-se la deget. O picătură de sânge a căzut pe floare făcând-o să reînvie. Astfel, Primăvara a învins Iarna.

Mărțișoarele se dăruiesc în general fetelor și femeilor, fiind purtate în piept pe durata întregii luni ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă obiceiul este ca fetele să dăruiască mărțișoare băieților.

În unele zone ale țării mărțișorul este mai apoi prins de ramurile unui pom fructifer pentru a aduce belșug în casele oamenilor. La începutul lunii aprilie într-o mare parte a satelor pomii sunt împodobiți cu mărțișoare. În Transilvania bătrânii atârnă mărțișoare la uși și la ferestre spunând că vor alunga duhurile rele.

Tradiția mărțișorului este prezentă în România și Republica Moldova. Obiceiuri similare mai există în Bulgaria, Macedonia și Albania.

Ți-a plăcut articolul nostru? Distribuie-l și altor prieteni!

 

Echipa Silverhand vă dorește un început de primăvară cât mai frumos!