Dacă urmează să lucrezi în Olanda trebuie să știi că printre principalele lucruri pe care trebuie să le faci după sosirea la noul loc de muncă este să te înregistrezi în registrul olandez de evidență a populației cunoscut ca BRP (Basisregistratie Personen). Firma cu care vei lucra te poate sprijini în acest demers.
Ce este BSN-ul?
BSN este un cod unic de identificare pentru toți cei care doresc să locuiască sau să lucreze pentru o perioadă îndelungată de timp în Țările de Jos și facilitează orice interacțiune cu autoritățile olandeze: obținerea unui loc de muncă, deschiderea unui cont bancar, deducerea taxelor, folosirea sistemului medical olandez și schimbarea adresei. De asemenea, este utilizat pentru a combate frauda de identitate și numele scrise greșit.
BSN-ul este atribuit în mod gratuit de către administrația fiscală din Olanda și oferă tuturor cetățenilor Uniunii Europene posibilitatea de a lucra legal în Țările de Jos, spre deosebire de cetățenii din afara UE, care trebuie să obțină un permis de muncă.
În cât timp poți obține BSN-ul?
Fie că intenționezi să locuiești definitiv sau pentru o perioadă limitată pe teritoriul statului olandez, este obligatoriu ca în maxim 5 zile de la sosirea în Olanda să te înregistrezi pentru obținerea BSN-ului.
Cei care intenționează să rămână în Olanda mai mult de 4 luni se vor înscrie în BRP (registrul de evidență a populației). Cei care nu doresc să rămână mai mult de 4 luni în Olanda se vor înscrie în baza de date pentru nerezidenți – RNI (Registratie Niet-Ingezetenen) pentru a primi un BSN temporar.
De ce documente ai nevoie pentru a obține BSN-ul?
În funcție de situația personală a fiecăruia, documentele necesare pentru obținerea BSN-ului pot varia. Cel mai indicat este să te informezi cu exactitate la unul dintre oficiile municipalității.
De cele mai multe ori însă se necesită următoarele documente:
- un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate)
- certificat de naștere
- un document ce atestă rezidența în Olanda
Documentul ce atestă rezidența în Olanda poate fi:
- un contract de închiriere a unei locuințe
- declarația angajatorului referitoare la adresa oficială poștală autorizată în cazul în care nu ai o adresă permanentă și vei fi înregistrat temporar la adresa firmei
- declarația „loc de reședință” dacă vei sta într-o locuință închiriată de către angajator
Ce trebuie să faci dacă pleci din Olanda?
În cazul în care ești înscris ca rezident în Olanda și te întorci acasă, este important să anunți acest lucru la primăria din localitatea în care te afli. Dacă ești înscris ca locuitor temporar (nerezident) nu este necesar acest lucru. În ambele situații BSN-ul olandez îți rămâne și îl vei putea folosi pe viitor dacă te vei întoarce în Olanda.
Dacă te muți într-un alt municipiu din Olanda, atunci trebuie să te înscri la noua primărie. De asemenea, dacă te muți în același municipiu și acest lucru trebuie anunțat la primărie.
Ți-ai pierdut numărul BSN? Nu-ți face griji!
Mergi la primăria din municipalitatea olandeză în care ești înregistrat și solicită acolo numărul BSN.
Ți-au fost utile informațiile prezentate?
Dă un share articolului nostru!
Ești în căutarea unui loc de muncă în Olanda?
Vezi cele mai recente oferte de muncă pe site-ul nostru
Contactează-ne telefonic la 0773 787 443 sau 0770 422 954
Prin email la contact@silverhand.ro sau cv@silverhand.ro